Cursurile vor fi suspendate pe 9 mai, în toate şcolile din Capitală


Cursurile vor fi suspendate pe 9 mai, în toate şcolile din Capitală

Foto: Intact Images
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a anunţat că pe 9 mai, când are loc Finala Ligii Europa, cursurile vor fi suspendate în toate şcolile din Capitală, în urma solicitării primarului general Sorin Oprescu.”Conducerile unităţilor de învăţământ vor lua măsuri pentru recuperarea intensivă a materiei, astfel încât să fie asigurată parcurgerea integrala a programelor şcolare până la sfârşitul anului şcolar”, a precizat Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), într-un comunicat de presă, informează Mediafax.

Suspendarea cursurilor pe 9 mai va fi comunicată elevilor, părinţilor şi profesorilor de către conducerile şcolilor.

Potrivit reprezentanţilor ISMB, Primăria Capitalei a solicitat, vineri, suspendarea cursurilor în data de 9 mai, în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Bucureşti, având în vedere că pe Arena Naţională va avea loc Finala Ligii Europa.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că a cerut Ministerului Educaţiei şi ISMB să declare data de 9 mai zi liberă pentru toate unităţile de învăţământ din Capitală, precizând că municipalitatea ia toate măsurile pentru ca sosirea celor câteva zeci de mii de turişti să nu blocheze Bucureştiul.

Finala Ligii Europa, dintre Atletico Madrid şi Athletic Bilbao, este programată pe 9 mai, de la ora 21.45, pe Arena Naţională.

Ministerul Administraţiei şi Internelor estimează că, pentru Finala Ligii Europa vor veni la Bucureşti aproximativ 20.000 de suporteri spanioli. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s