Lectii de viata pentru parinti si copii – 1


Cum ne invatam copiii sa nu plece cu strainii

Cum ii inveti pe copii fara sa ii sperii sa nu plece cu straini dat fiind ca, copiii sunt fiinte foarte credule si increzatoare.

In primul rand trebuie sa admiteti faptul ca un strain nu reprezinta intotdeauna un pericol. Strainii va pot ajuta copiii daca acestia se ratacesc.

Este bine sa le spuneti copiilor ca exista oameni mari in care poti sa ai incredere si oameni mari in care nu poti sa ai incredere, oameni mari cunoscuti si oameni mari necunoscuti. Nu toti oamenii cunoscuti sunt automat oameni de incredere.

Este indicat sa faceti o lista cu cinci persoane in care copiii d-stra pot sa aiba incredere si cu care pot vorbi oricand si despre orice si pe care le puteti numi „adulti de incredere”.

Adultul de incredere sau persoana in care parintii si copiii au incredere sunt persoanele pe care va puteti baza si cu care d-stra si copiii va simtiti confortabil. La gradinita aceasta persoana este educatoarea, la scoala este invatatoarea, in parc este persoana care insoteste copilul (bona, bunicul, bunica, etc.).

Sa ne inchipuim urmatoarea situatie: un loc de joaca imens, foarte aglomerat, copiii alearga in stanga si in dreapta, e greu sa ii mai deosebesti (*). Persoana de incredere (care poate fi parintele, bona, bunica, etc) este cu copilul in parc dar pret de cateva secunde l-a pierdut din ochi moment in care un strain vine, il ademeneste si pleaca impreuna cu copilul.

 

Ce poate sa ii spuna o persoana cunoscuta sau necunoscuta unui copil pentru a il convinge sa plece cu el:

 

Cazul 1

Persoana: Vrei sa iti dau niste prajituri? Sunt asa de bune…

Copilul: Da. Vreau!

Persoana: Atunci hai cu mine.

Ce este de facut: Puteti sa le spuneti copiilor ca atunci cand vor sa faca ceva nou (cum ar fi sa se duca cu un strain sau cu o persoana pe care o cunosc ca sa vada niste catelusi sau ca sa le dea niste prajituri) responsabilitatea lor este sa le spuna persoanelor de incredere cu care sunt care trebuie sa stie in orice moment unde se afla, cu cine se afla si ce fac.

La inceput ii spuneti d-stra aceasta regula, a doua oara ii intrebati ce trebuie sa faca daca cineva vine si le spuna sa se duca cu el, a treia oara puteti juca chiar un rol in care d-stra sunteti strainul si ei joaca rolul copilului. Va sugerez sa repetati din cand in cand pentru a nu uita ce trebuie sa faca in aceasta situatie.

 

Cazul 2

Persoana: Vrei sa iti arat niste catelusi? Sunt asa de draguti…

Copilul: Da. Vreau!

Persoana: Atunci hai cu mine.

Copilul: Stai sa ii spun mamei.

Persoana: Nu este nevoie. I-am spus eu mamei.

Ce este de facut: Pe langa sfatul de mai sus trebuie sa le spuneti copiilor ca intotdeauna trebuie sa anunte persoana de incredere cu care sunt unde vor sa se duca si cu cine indiferent ce spune cealalta persoana. Copiii trebuie sa stie ca una din regulile de siguranta este sa anunte cand vor sa faca ceva nou si ca nu se poate altfel.

 

Cazul 3

Persoana: Mama ta este ocupata acum si am venit eu sa te iau si sa te duc acasa. sau Mama ta este bolnava si m-a trimis sa te iau de aici si sa te duc la ea.

Ce este de facut: Trebuie sa le explicati copilor ca NICIODATA nu o sa trimiteti o persoana cunoscuta sau necunoscuta sa zica astfel de lucruri sau altele de acest tip ci doar una din persoanele de incredere.

 

Cazul 4

Persoana se duce la copil si il ia cu forta iar copilul nu vrea. Majoritatea oamenilor din jur presupune ca este vorba de un parinte si de copilul lui si nu reactioneaza.

Ce este de facut: Puteti sa le explicati copilor ca probabilitatea sa li se intample asa ceva este foarte mica dar ca este posibil si ca este bine sa stie ce sa faca daca li se intampla. Trebuie sa strige „Acesta nu este tatal meu/mama mea. Vrea sa ma ia cu forta. Am nevoie de ajutor.” Puteti sa le spuneti copiilor ca daca se ajunge la astfel de situatii pot sa loveasca, sa muste si sa faca tot ce pot ei pentru a scapa.

Folositi mult tact si rabdare cand le explicati aceste lucruri copiilor. Ganditi-va de la inceput ce vreti sa le spuneti. Daca vedeti ca se sperie mai bine schimbati subiectul si ganditi-va la alt mod de abordare. Pentru a incepe acest tip de discutii va puteti folosi de o intamplare pe care o vedeti pe strada, intr-un parc, intr-un desen animat sau intr-un film.

Si nu uitati: mai bine sa prevenim decat sa tratam!

(*)Daca nu credeti ca va puteti supraveghea copiii intr-un loc de joaca mare si aglomerat va sugerez sa nu ii duceti acolo. Decat sa stati cu frica in san ca ii pierdeti din vedere mai bine ii duceti la locuri de joaca mai mici si bine echipate in care copiii se pot simti foarte bine.

sursa: http://www.coltulcopiilor.ro/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s