Despre îngăduința întrebării


Am fost în Finlanda în iunie și mi-a povestit un părinte că, având un copil la gradiniță, educatoarea i-a atras atentia că fiul lui pune prea puține întrebări și că nu e suficient de curios. La noi e situația inversă: se dezvoltă ideea, chiar dacă nu e explicit formulată, conform căreia atitudinea interogativa e un act de indisciplină. Un copil care pune o întrebare mai e tolerat, dar când pune a doua întrebare deja deranjează. Asta e situația la noi și în familie, și în scoală.

Vultureşti

Solomon Marcus, Suntem victime ale unui sistem educaţional bolnav

– Cum au decurs întâlnirile acestea din școli?
– Multe au fost surprinzătoare. De pildă, am avut întâlniri cu copii de clasa a V-a la Liceul german, unde m-au întâmpinat aliniați și, în momentul în care am intrat, au spus toți in cor: „Noi suntem copii cuminți!“. Pentru că eu caut întotdeauna să pornesc dialogul de la ce spun ei, le-am zis: „Am uitat ce este un copil cuminte, vă rog să-mi amintțti“. Am început să culeg de la ei diverse definții ale copilului cuminte și, dintr-o dată, am pus degetul pe rană, pentru că o definiție suna așa: „Un copil cuminte este un copil care nu vorbește neîntrebat“. Aceasta definiție îți arată cat de nociv este sistemul nostru educațional! Unul dintre pariurile mele este să dezvoltam atitudinea interogativă în rândul elevilor, să-i învațăm pe copii să întrebe. Am fost în…

Vezi articol original 83 de cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s