Şcoala gratuită și cine profită de pe urma concursurilor școlare private


Trei milioane de euro anual: atât scot din buzunar părinţii elevilor din România, doar pentru participarea la concursurile şcolare organizate pentru cei mici. Această adevărată mină de aur pentru organizatori nu-i ajută prea mult pe copii: multe dintre aceste concursuri private nu sunt autorizate şi nici relevante, dacă se are în vedere conţinutul. Potrivit Constituţiei, învăţământul de stat este gratuit. Practic, părinţii trebuie să facă eforturi financiare importante în fiecare an. Concursurile sunt doar una dintre cheltuielile la care şcoala îi obligă, alături de fondul clasei şi manualele alternative.

Zeci de concursuri private parazitează sistemul de educație. Organizatorii fac milioane de euro sub pretextul că îmbunătățesc calitatea învățământului. În realitate, taxează servicii pe care alții le oferă gratuit. Există numeroase teste fără bani, dar acestea nu sunt la fel de promovate ca cele plătite.

Concursurile organizate sub numele de „Evaluare în Educație” au fost scoase de pe lista avizată de minister, la începutul anului 2013. Şcolile le-au organizat în continuare. Peste 100.000 de elevi s-au inscris la cele cinci probe şi au plătit fiecare cate 20 de lei.

Directorul ONG-ului care organizează testul, Ionuț Dumitru, un economist de 38 ani, se laudă că este un concurs aflat sub egida Academiei Române.

Preşedintele Academiei, Ionel Haiduc, neagă. „ Nu ne-am implicat in acest proiect, pentru că, practic, fundația este necunoscută, era o chestiune foarte privată. Știu că a fost o scrisoare din partea lor, la care noi nu am marșat”, a declarat Ionel Haiduc.

Fundația de Evaluare în Educație a primit totuși un acord scris de la minister, la scurt timp dupe ce aceeași instituție nu îi oferise aviz. Chiar şi cu acest acord, fundaţia nu a fost trecută pe lista cu concursuri avizate.

„Noi l-am dat în măsura în care prezentarea concursului – limitată de o foaie sau două – ni s-a părut că da, e ok. Nu e sufficient cât să facem un parteneriat cu ei”, a explicat Liliana Preoteasa, director general al Ministerului Educației.

Taxe pentru SMART și EUCLID

Tot neautorizat este şi concursul SMART. În anul şcolar în curs, la probele organizate de Asociatia Pro Perseverența Cetatea Histria s-au înscris aproape 40.000 de mii de elevi. Taxa de participare este de 12 lei.

Un alt concurs cu notorietate, alte probleme. Pe site-ul EUCLID, organizatorii se laudă cu un parteneriat cu Academia de Studii Economice, dar nu spun cine sunt şi care e baza legală de funcţionare. Vor însă ca fiecare profesor care participa să înscrie minimum 30 de elevi, iar taxa este de 50 de lei.

Concursurile platite sunt mine de aur pentru organizatori. Pentru a fi primite în şcoli, asociaţiile şi fundaţiile dau o parte din banii colectaţi profesorilor sau directorilor.

Fundaţia de Evaluare în Educaţie a avut venituri de peste 1 milion şi jumătate de euro în 2012. Din cele peste 6 milioane de lei care au ajuns, oficial, în conturile ei, peste 2,4 milioane de lei, adică aproape jumătate din sumă, au fost folosiţi pentru plata angajaţilor şcolii.

Organizatorii Smart spun ca trimit banii la şcoli sub forma de donaţii, iar cei de la Euclid anunţa pe site că profesorul cu cei mai mulţi înscrişi primeşte Premiul „Vasile cel Mare”, în valoare de 800 de lei.

Decizie radicală la Constanța

La Constanţa au fost interzise toate concursurile platite, din considerente de moralitate.

„Evident că au fost plângeri, pentru că un numar foarte mare de părinți au fost nemulțumiți. Nemulțumirile erau fiindcă părinții erau obligați să plătească acest sume de bani doar pentru a nu crea un dezechilibru emoțional. O familie de părinți cu trei copii a calculat că a economisit 900 de euro, anul trecut, din neparticiparea la aceste concursuri”, spune Radu Popescu, inspectorul școlar general.

În alte judeţe, părinţii s-au opus anulării concursurilor în şcoli.

Lipsa de relevanţă

Specialiştii spun că pe lângă legalitate şi moralitate, concursurile mai au o problema – sunt lipsite de relevanţa: ministerul nu ştie ce conţin şi nici dacă sunt conforme programei şcolare.

„Avem doua probleme: una ține de corupție, alta – de utilitate. Pentru a participa, profesorul e cointeresat undeva la 10-20%. Este un conflict de interese şi ne putem întreba de ce a fost selectată firma”, susține cercetătorul Ovidiu Voicu.

Ovidiu Voicu a realizat un studiu amplu despre costurile ascunse în învaţământ. El spune că pentru rezolvarea problemei exista o singura soluţie – interzicerea.

„E mai mult o recomandare, fiindcă instituția școlară decide ce să facă”, afirmă Ștefania Duminică, secretar de stat în Ministerul Educației.

Pâna atunci, realitatea rămâne aceeaşi: dascălii prost platiți promovează concursurile cu taxă, de unde pot ieși niște bani, iar părinții continuă sa cheltuiască bani, chiar dacă beneficiile pentru elevi nu sunt demonstrate.

Marele câștigator ramâne organizatorul. Cand vine vorba să dea răspunsuri, directorii fundaţiilor sunt dispuși să comunice prin e-mail, dar să nu apară în faţa camerei de luat vederi.

„Scrieti-mi din nou un email cu ce vă interesează, cu subiect și predicat. Eu zic că am incheiat subiectul ăsta, dacă insistați, eu consider că e lipsă de respect. Nu am discutat subiectul ăsta, mereu discutam același subiect, cu interviul. Am crezut că ați inteles, că aveti capacitatea să înțelegeți”, le-a spus reporterilor Digi24 Marius Jitaru, președintele concursului „SMART”.

(sursa: Digi24)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: