Despre sufletele de parinti


Exista doua tipuri de parinti:

  • Parinti curajosi
  • Parinti speriati. Ei sunt de doua feluri: cei care nu se ocupa de cresterea copiilor lor si cei care se ocupa de cresterea lor. Acestia din urma sunt si ei de doua feluri:
  • parinti care isi obliga copiii sa traiasca la fel ca ei
  • parinti care vor sa traiasca ei in locul copiilor

Nu ma voi opri la cei curajosi, adica la parintii echilibrati, care au incredere in ei insisi si in copilul lor si de aceea problemele lor sunt pasagere si usor de rezolvat.Rezolvand micile probleme, scapa in felul acesta de cele mari. Nu se tem sa recunoasca in fata copiilor ca au gresit, iar copiii nu se tem sa le spuna ce probleme au. Comunicand, ei gasesc cea mai buna solutie de a iesi dintr-o anume situatie.
Parintii speriati nu au incredere in ei insisi si atunci cum sa aiba incredere in copiii lor? Copilul isi da repede seama ca nu are rost sa se adreseze parintilor atunci cand are o problema serioasa deoarece stie ca, in cel mai bun caz, acestia ii vor spune sa nu se sperie, dar vor incepe sa boceasca si, in cel mai rau caz o sa ploua cu injurii, o sa i se aduca aminte de toate gafele din trecut si va fi acuzat de pacate de moarte.O mica scanteie face sa sara in aer butoiul cu pulbere. Despre ei o sa vorbim in continuare.
Parintilor care ii obliga pe copii sa traiasca la fel ca ei nici nu le trece prin cap ca, daca au conceput copilul doar pentru a le continua afacerea sau bunastarea, aceasta echivaleaza cu a tari copilul pe scara vietii tale si a-l obliga sa urce doar de dragul valorilor materiale.
Constiinta revoltata a copilului este adesea chemata la ordine cu cuvintele: “Fiindca te-ai nascut tu, eu nu m-am mai dus la scoala sau nu mi-am mai continuat studiile. Din cauza ta mi-am inmormantat visele!” Astfel isi justifica ei comoditatea si inactiunea. Astfel copilul se transforma intr-un executant docil si recunoscator al ordinelor primite de la parinti, pentru ca se simte vinovat.
Este unanim cunoscuta zicala: “cu binisorul potolesti o armata de dusmani “si de aceea parintii care doresc sa ramana buni se straduiesc sa-l cumpere pe copil, pentru ca acesta sa joace cum canta ei. Daca o sa fie cuminte, o sa i se dea o bomboana, o sa i se cumpere o jucarie, intr-un cuvant-va primi tot ce isi doreste. Ca rezultat, copilul va ajunge sa-i domine pe parintii care voiau ca prin siretenie sa aiba putere asupra lui.
Toate raporturile se reduc la un singur nivel: daca unul primeste ceva de la celalalt, celalalt primeste si el ceva de la primul. Daca nu primeste, nu da nimic.
Oricat ar fi omul de bogat, sufletul lui tanjeste tot dupa valori spirituale si nu-i da pace pana nu le obtine. Gandindu-se la bani, omul ar putea sa creada ca acel ceva neclar, nebulos, care il chinuie ar putea sa insemna ca trebuie sa aiba si mai mult, ceea ce si face pentru linistea lui sufleteasca.
Cum bucuria de a da este mai mare decat cea de a primi, acest om cu sufletul chinuit s-ar putea sa descopere candva bucuria de a da si atunci isi va azvarli in vant averea. Nu-si va capata insa, in acest fel, linistea sufleteasca si va regreta. Asa se si intampla: daca parintii nu mai au de unde sa ia, vor incerca sa ia de la copilul lor, iar copilul de la parinti.
Atunci cand parintii care vor sa traiasca in locul copilului lor sunt oameni intelectuali sau cand idealizeaza unilateral doar valorile spirituale, ei isi vor concentra toate fortele pentru a-si creste copilul astfel incat el sa devina un om inteligent, intelectual, echilibrat-adica o personalitate.

Oamenii care sunt speriati, cu siguranta vor incepe sa se grabeasca sa-si implineasca visul si vor exagera cu bunele lor intentii. In loc sa lase copilul sa se incheie singur la nasturi si sa-si lege singur sireturile si astfel sa-si dezvolte indemanarea, parintii ii sar in ajutor ca nu cumva el sa-si strice degetelele. Poate, in viitor va avea o meserie pentru care este nevoie de degete fine, de exemplu un mare muzician.
Din pacate, copilul nu va confirma sperantele parintilor lui. Acestia nu inteleg ca abilitatea degetelor, dezvoltata prin exercitii simple, ii va dezvolta in acelasi timp si mintea. Daca mintea nu i se dezvolta, el va fi nevoit sa-si lucreze degetele pana cand, datorita miscarii, mintea lui isi va lua avant. Dar, in loc sa devina un dirijor celebru, va fi nevoit sa se multumeasca cu amaraciune in suflet, cu rolul unui muzicant de mana a doua. Parintii nu pot insa intelege ca poti sa fii fericit si cand esti un muzicant obisnuit, daca instrumentul prinde viata in mana ta.
Copilul creste si parintii lui, excesiv de grijulii, ii baga pe gat ajutorul lor, inainte ca acest copil sa aiba nevoie de el. Este de la sine inteles ca parintii stiu sa faca mai bine ce copilul nu stie inca.
Parintii fac totul pentru copil, gandesc pentru el si nu inteleg ca il priveaza de libertatea de a alege. Nu-l lasa sa-si dezvolte capacitatea de a distinge intre bine si rau. Te vei duce la o scoala buna, iti vei alege un hobby util, te vei imprieteni cu copiii de familie buna…si asa mai departe. Dar, oare, este bine pentru copil? Si vine momentul cand posibilitatile parintilor ajung la capat.
Nimeni nu poate trai in locul altuia. In cazul nostru, copilul este ca un pui care a cazut din cuib inainte de a-i creste fulgii. Nu poate sta pe picioarele lui, iar despre aripi ce sa mai vorbim! Se smiorcaie cu ciocul in pamant, umilit si nefericit. Timpul cand ar fi trebuit sa invete sa paseasca pe primele trepte ale scarii vietii lui a trecut. Au facut-o in locul lui-parintii. Fara sa-si dea seama, au luat-o pe scara copilului dorind sa traiasca pentru el. In numele binelui. Visul de aur al parintilor s-a prabusit. Copilul s-a dovedit a fi un neadaptat la viata. Foarte multi parinti continua sa faca aceeasi greseala si cand copilul devine adult. Acum ii distrug viata de familie.
Vazand cat de neajutorat este copilul lor, multi parinti devin severi, exigenti. Nu observa ca ei i-au luat libertatea, ba ii mai si pretind ca el sa fie liber. Il obliga, ii scriu pe puncte ce anume trebuie sa faca si cum trebuie sa faca. Il obliga sa gandeasca si in felul acesta ii inabusa din fasa initiativa. Copilul devine o masina in care a fost introdus un program si daca acest program nu e de nasul lui, de vina este masina.
Dragi parinti! Ati incercat sa respirati intr-o camera unde nu este aer?Incercati. Atunci veti intelege, probabil, ce este aceea o libertate aparenta.
“Caldura sperantei”, Luule Viilma, Editura Dharana
http://www.damaideparte.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s