Poveste de iarnă


La curățenia de Crăciun mama s-a apucat să scoată tot din debara. Schiurile vechi ale copiilor, un aspirator de care nu se mai folosise de ani de zile, câteva jucării. Și, după ce a scos totul, a găsit un Înger. Mare, ca la doi metri, de nu mai mult, sigur mai mult, că stătea cu capul plecat de parcă ducea tavanul în cârcă.

Mama a înțepenit.



Îngerul i-a spus cu glas blând:



– Nu te teme…

Ceea ce a făcut-o pe mama să se teamă și mai mult și ar fi strigat după tata dacă ar fi avut glas. Dar tata era la meci, juca România cu…cine juca ea, mama nu se pricepea nici la fotbal mai bine decât la îngeri. Nu putea spune nimic, acum de exemplu ar fi vrut să-l întrebe cine e, de ce vorbește cu ea, dar nu putea articula un cuvânt, deschidea gura și nu ieșea niciun cuvânt, asta era mama după întâlnirea cu Îngerul. Dar Îngerul îi răspundea, îi auzea glasul gândurilor foarte clar și tare, aproape asurzitor ca și când mama ar fi țipat la el, nu alta.

– Sunt îngerul casei tale.

Mama nu știa că are un înger casa ei, dar nu știa nici ce caută el în debara.

Îngerul i-a răspuns și de această dată întrebării nepuse.

– Nu mai aveați nevoie de mine. La început am fost în camera copiilor, când erau ei mici și îi împărtășeați duminică de duminică. Apoi ei au crescut, voi v-ați găsit alte preocupări duminicile. Cât mai trăia bunica, mama ta, datorită ei am rămas totuși prin bucătărie. Ea mă pomenea de câte ori gătea. Mă ruga să iasă mâncarea bună, mai ales în ultima vreme când, din cauza bolii, nu prea își mai amintea rețetele și nu știa dacă a pus sare sau nu și, uite așa, punea sare și de cinci ori la o tocăniță, o făcea bocnă, apoi mă ruga pe mine să dreg mâncarea. Găteam bine împreună eu cu ea. După ce ea a auzit chemarea și a plecat, am mai stat o vreme prin hol. Mai veneau mătușile pe la voi, surorile ei. Mai aduceau câte o sticluță de agheasmă sau puțină anafură. Mai lăsați și voi preotul cu Icoana. După aceea ați renunțat și la asta și am ajuns din hol în debara. De plecat nu plec, nu am voie să plec. E ordin de la Cel Mare! Aici stau. Orice ar fi.

Mamei îi părea tare rău de Înger, dar mai rău îi părea de ei, că au așa un Înger și nu au habar cum să aibă grijă de el, câinele se bucura de mai multă atenție, era plimbat de două ori pe zi, periat, despăducheat…pe când Îngerului nu-i aruncau nici măcar ”un os de ros”, cum ar veni. Bine că îngerii nu au nevoie de oase și nici de despăgucheri. În acel moment din sufragerie s-a auzit strigătul plin de bucurie al tatălui.



– Goooooooooll!!!!!!!! Marcase România un gol. Mama a tresărit la țipătul tatei, apoi s-a gândit că tot un gol era și-n inima ei.

Nu mai putea schimba nimic din trecut. Îngerul ei din debara, prăfuit, uitat, părea fără nicio speranță.





Nu e așa, i-a răspuns Îngerul. Oricând mă poți scoate din debara.

Nu la plimbare de două ori, în lesă, ca pe câine, ci altfel.

Mama și-a adus aminte de mama ei, de felul cum aprindea ea candela, de rugăciunea ei senină de noapte, de felul în care o găsea dimineața la rugăciune exact așa cum o lăsase la culcare, de se întreba dacă închisese vreun ochi toată noaptea.



Oare o mai fi candela aceea pe undeva?



La această întrebare, Îngerul lumină cu putere. La lumina lui descoperi pe raftul de sus candela mamei ei.

Doar acest simplu gest și deja Îngerul casei de revărsase în valuri de lumină, pe hol, prin camere și dintr-o dată curățenia de Crăciun părea gata făcută.

– Așa e, i-a spus Îngerul, rugăciunea e singura și adevărata curățenie.

De atunci înainte, Îngerul din debara s-a transformat din nou în Îngerul casei,

vechile și bunele obiceiuri au fost reluate și curățenia de Crăciun dura tot anul.



La fel și bucuria lui!



Sursa: Revista Universul copiilor.



Crăciun cu sănătate și bucurii!










Originea unor expresii populare („„a freca menta„ etc. . .)

1.    Aveti mai jos ceva interesant, anume de unde vine expresia „a freca menta”,

sinonim cu ideea de a păcăli munca.

În Grecia antică mesele pe care se servea mâncarea  erau frecate cu frunze de mentă, pentru răcoare si miros plăcut.

Fanarioţii au adus şi la noi obiceiul în secolul XVIII, familiile înstărite din Bucuresti şi din Tulcea  adoptând cu iuţeală acest tabiet de bon ton.

Pentru ca servitorii din casele lor ajunseseră sa-şi dispute cu ardoare sarcina frecării meselor cu mentă, infinit mai  uşoară decât tăiatul lemnelor, spălatul rufelor sau alte activități domestice, ,,a freca menta” a devenit sinonim cu ideea de a păcăli munca.

Semnificația expresiei  s-a păstrat până in prezent, dar povestea s-a  pierdut.

2.    Hai sa va spun de unde vine expresia „a da pe brazda”, sinonima cu „a corecta pe cineva, a-i corija conduita”.

Pe vremuri, cand se ara cu boii, se injugau la plug doi boi.

Boul din dreapta se numea – in limbajul „specialistilor” – „cel din brazda”, iar celalalt – „cel dinspre om”, deoarece taranul mergea pe langa boul din stanga, pe miriste (ca doar nu era prost sa mearga pe brazda!).

Brazdarul tragea brazda pe dreapta. In mod fatal, boul din dreapta calca pe brazda, pe pamant mai moale, deci tragea mai greu, iar tendinta lui era sa iasa din brazda, sa intre pe miriste, pe teren tare, sa-i fie mai usor. Adica impingea spre stanga. Si atunci, taranul il plesnea cu biciul, sa-l „dea pe brazda”.

Începe cea de-a VI-a ediție a Festivalului Bucureștii lui Caragiale!

Detalii

Între 28 august și 3 septembrie, cea mai veche grădină a Capitalei – Parcul Cișmigiu – va redeveni, timp de o săptămână, parte din universul Bucureștilor de altădată. Peste 300 de artiști vă invită la sărbătoarea unui oraș pestriț și imprevizibil, plin de umor și farmec: Începe cea de-a VI-a ediție a Festivalului Bucureștii lui Caragiale!

Începe cea de-a VI-a ediție a Festivalului Bucureștii lui Caragiale!
Timp de 7 zile Primăria Municipiului București și Teatrul Ion Creangă au pregătit, pentru voi:

– 68 de activități susținute de peste 300 de artiști
– 14 spectacole de teatru prezentate de teatre din Capitală și din țară
– 9 concerte
– 25 de ateliere de creativitate
– 2 expoziții
– demonstrații și activități pentru copii

*Intrarea la toate evenimentele programate în cadrul Festivalului este LIBERĂ.
**Pentru atelierele realizate în colaborare cu Fundația Calea Victoriei înscrierile se vor realiza în parc, în spațiile destinate activităților, în limita locurilor disponibile, cu 30 de minute înainte de începerea atelierelor.
1
PROGRAM

Scena mare

LUNI (28 august)
20:30 – 21:45, „Nastasia”, Teatrul Masca
MARȚI (29 august)
19:00 – 21:45, „D’ale carnavalului”, Teatrul de Nord, Satu Mare (cu pauză)
MIERCURI (30 august)
20:00 – 21:20, „O noapte furtunoasă”, Teatrul Arte dell’Anima
JOI (31 august)
20:00 – 21:50, „Mofturile lui Nenea Iancu”, Teatrul Tony Bulandra, Târgoviște
VINERI (1 septembrie)
21:00 – 22:00, „Grand Hotel Caragiale”, Compania de teatru țais, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
SÂMBĂTĂ (2 septembrie)
19:00 – 20:15, „Goe în Țara Minunilor”, Teatrul Ion Creangă
DUMINICĂ (3 septembrie)
20:00 – 21:00, „Sunt un orb”, Horațiu Mălăele

Ateliere de creativitate

Caravana meșteșugurilor
LUNI (28 august) – DUMINICĂ (3 septembrie)
11:00 – 14:00

Monocool în Monotimp
Ateliere de creativitate pentru copii
LUNI (28 august) – DUMINICĂ (3 septembrie)
17:00 – 20:00

Atelier de ilustrație și caligrafie modernă
Atelier pentru domni și domnițe / Fundația Calea Victoriei
LUNI (28 august), 17:00 – 18:30
VINERI (1 septembrie), 18:30 – 20:00

Atelier de pictat mandale pe farfurii
Atelier pentru domni și domnițe / Fundația Calea Victoriei
MARȚI (29 august), 19:00 – 20:30
SÂMBĂTĂ (2 septembrie), 18:00 – 19:30

Pictură pe sacoșe de pânză
Atelier pentru domni și domnițe / Fundația Calea Victoriei
MIERCURI (30 august), 18:30 – 20:00
DUMINICĂ (3 septembrie), 17:00 – 18:30

Atelier de pictat pe tricouri
Atelier pentru domni și domnițe / Fundația Calea Victoriei
JOI (31 august), 18:30 – 20:00

Scena mică

LUNI (28 august)
10:00 – 10:40, „Hänsel și Gretel”, spectacol pentru copii (3+), Teatrul Unteatru
11:00 – 11:30, Alex Ștefănescu și chitara lui fantastică
11:30 – 12:00, Trouble Crew Show
12:00 – 12:15, Demonstrație de dans clasic
18:30 – 20:00, „Mic și-al dracu’”, spectacol, Teatrul Evreiesc de Stat

MARȚI (29 august)
10:00 – 11:00, „Micii toboșari”, atelier interactiv de percuție, Mihai Axinte
11:00 – 11:45, „E ora de păpuși!”, spectacol de teatru de păpuși, Ana Crăciun-Lambru
11:45 – 12:00, Trouble Crew Show
12:00 – 12:45, Impro Caragiale Show
12:45 – 13:00, Demonstrație cu mingea de fotbal
18:00 – 18:55, „Moftul român”, spectacol, Teatrul Mignon

MIERCURI (30 august)
10:00 – 10:50, Știința distractivă
11:00 – 12:00, „Motanul încălțat”, spectacol pentru copii (3+), Teatrul de Animație Țăndărică
12:10 – 12:40, Magitot
12:40 – 13:00, Spectacol de pantomimă
18:00 – 18:50, Concert – Maria Răducanu

JOI (31 august)
10:00 – 11:00, „Degețica”, spectacol pentru copii (3+), Teatrul Excelsior
11:15 – 12:00, Corul Bravissimo
12:00 – 12:45, „Aventuri cu bunicuța Julieta”, spectacol de ventrilocie, Crina Zvobodă
12:45 – 13:00, Demonstrație de dans clasic
19:00 – 19:50, Concert – Muzici Militare, Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”

VINERI (1 septembrie)
10:15 – 11:00, „Atelierul de distracție”, spectacol pentru copii (3+), cu Andra Mirescu și Andreea Gaica
11:00 – 11:45, Impro Caragiale Show
11:45 – 12:00, Pictură cu sclipici
12:00 – 12:30, Five O’Clock, scenetă după I.L.Caragiale
12:30 – 13:00, Moment MagiComedie – FunBoy
19:30 – 20:30, Concert – Adrian Naidin

SÂMBĂTĂ (2 septembrie)
10:00 – 11:00, „Eliza, micuța florăreasă”, spectacol de balet pentru copii (3+), Opera Comică pentru Copii
11:00 – 11:30, Magic Bubble Show, cu Claudia Stroe
11:30 – 12:00, Jonglerii și acrobații, Circ & Variete Globus
12:00 – 13:00, Coruri din programul Cantus Mundi
17:30 – 18:30, Concert – Marius Mihalache Band

DUMINICĂ (3 septembrie)
10:30 – 11:00, Concert „Spaima zmeilor”, Teatrul Ion Creangă
11:00 – 11:45, „E ora de păpuși!”, spectacol de teatru de păpuși, Ana Crăciun-Lambru
11:45 – 12:00, Demonstrație cub Rubik
12:00 – 12:45, „Aventuri cu bunicuța Julieta”, spectacol de ventrilocie, Crina Zvobodă
12:45 – 13:00, Jonglerii și acrobații, Circ & Variete Globus
17:30 – 18:20, Concert – Irina Sârbu Band

Luni, 28 august – Duminică, 3 septembrie, 17:00 – 22:00 – Cabina cu zâmbete

Luni, 28 august – Duminică, 3 septembrie, 10:00 – 22:00 – Expoziție foto

Luni, 28 august – Duminică, 3 septembrie, 10:00 – 22:00 – Expoziție mașini de epocă

Alimente interzise pentru copii

5 alimente complet interzise pentru elevi

Alimentatia reprezinta un factor important, care contribuie la succesul scolar al micutilor nostri, de aceea, trebuie sa ii acordam o atentie deosebita. Nu este intotdeauna corect sa le facem pe plac celor mici atunci cand au diferite pofte culinare!
Alimentele in sine si de multe ori ingredientele pe care le contin pot sta in calea succesului scolar al copiilor nostri. Multe dintre acestea ii supun oboselii si diferitelor boli, nu ii lasa se se concentreze si sa retina informatii si chiar ingreuneaza procesul de invatare.
Stim ca fiecare parinte isi doreste un copil sanatos si inteligent, iar de multe ori acest aspect depinde chiar de ei.
Iata lista alimentelor interzise pentru copii:
Zahar – de multe ori suntem tentati sa ne rasplatim micutii dupa o fapta buna cu ceva de dulce: o prajitura, o ciocolata sau sucuri carbogazoase. Estea cea mai mare greseala a parintilor. Cei mici nu au nevoie de dulce pentru a fi energici! Zaharul provoaca dependenta si creeaza celor mici nevoia de a consuma dulciuri, care pot avea efecte negative pe termen foarte lung.
Sare – medicii recomanda parintilor sa evite sa ofere copiilor alimente care contin sare, deoarece sistemul lor digestiv si rinichii nu pot procesa surplusurile de sare si risca sa contribuie la aparitia unor tulburari si dezechilibre grave in organism.
Mezeluri – sunt complet interzise de catre medicii pediatrii, cel putin pana la varsta de 10 ani. Dupa aceasta varsta cei mici pot consuma cel mult 10 grame de mezeluri pe zi, dar nu mai mult de doua ori pe saptamana, deoarece carnea tocata, amestecurile si alte ingrediente din mezeluri sunt extrem de nocive pentru copii.
Conserve – sunt nocive pentru sanatatea copiilor deoarece prezinta un risc ridicat de contaminare cu toxina botulinica, din cauza ingredientelor pe care le contin, dar si din cauza procesului de preparare. Evitati de asemenea si produsele afumate, crud-uscate sau semi-preparate.
Margarina – trebuie exclusa obligatoriu din alimentatia copiilor! Puteti inlocui margarina cu unt, pasta de branza de vaci, unt de cocos tartinabil si alte produse cu grasimi cat mai naturale.

La scoala

Ti-e scarba sa mergi la scoala?

Acest post a aparut pe site-ul de dezvoltare personala Empower.ro

Daca raspunsul tau la intrebarea din titlu este “DA”, articolul urmator este pentru tine, iti va da niste lamuriri. Daca raspunsul tau la intrebarea din titlu este “NU”, articolul urmator este si pentru tine, te va ajuta sa iti pui niste intrebari. Daca raspunsul tau la intrebarea din titlu este “NU STIU”, articolul de fata te va ajuta sa gasesti un raspuns exact.

Pornesc acest articol cu o replica celebra dintr-un film pe care l-am urmarit cu placere in copilarie – Karate Kid. Myiagi Sensei ii spune discipolului sau:

Nu exista elev nepriceput, doar profesor nepriceput.

Si cu acest inceput stiu ca mi-am ridicat in cap 90% dintre profesori, dar… cred ca asta am si vrut.

Citeam de curand un articol aparut pe Hotnews scris de Stefan Vlaston si mi-am dat seama de ce “va este scarba sa mergeti la scoala”.

Tinerii de azi nu merg cu placere la scoala pentru ca li predau tot felul de prostii, lucruri inutile, fara sens, carora nu le vad rostul sau utilitatea. Haideti sa va dau cateva exemple culese din articolul domnului Vlaston si care va vor edifica:

“La matematica clasa a V-a, (10-11 ani), curriculum revizuit:“Utilizarea, in contexte variate, a unor multimi infinite de numere naturale (multimea multiplilor unui numar natural-in particular multimea numerelor pare; multimea numerelor impare; multimea termenilor unui sir care respecta o regula data).

Clasa a VI-a : (11-12 ani) “Exercitii de recunoastere a semnificatiei unor ponderi diferite in calculul mediei ponderate”.

Limba si literatura romana, clasa a VIII-a, concepte culese din manuale aprobate de minister:omniscient, artefact, eponim, perspectiva auctoriala, ezoteric, transgresarea timpului, sincretism de limbaje, personaj reflector.

La clasa a IX-a: conjectura, fastidios, aliteratia, amfibrahul, oximoronul, troheul, toponomastica, omorganic, inextricabil, acronie, analepsa, anticalofilie, climax, anticlimax, cronotop.

Sa zicem ca eu fac parte din acei oameni inculti si fara notiuni de baza care nu stiu sa vorbeasca sau sa scrie, dar cati dintre voi au auzit sau au folosit vreodata notiunile de mai sus?

Si atunci cei din jur va intreaba mirati: “Cum adica iti este scarba sa mergi la scoala?” Nu stii cum sa justifici raspunsul, dar simti ca ceva nu te atrage spre locul numit scoala.

Cele de mai sus ar putea fi o justificare, dar mai sunt si altele. Am sa le iau pe rand.

1. Notiunile predate

Despre ele era vorba in citatul de mai sus. Este clar ca materia care se preda la ora actuala, in marea ei parte, este depasita, unele dintre notiunile predate sunt grele si nefolositoare, iar asta atrage dupa sine plictis si indiferenta din partea elevilor. Aici se poate discuta mult, pentru ca sunt profesori care stiu cum sa isi atraga elevii de partea lor. Citește în continuare